31 august 2020
Cristina Asan
0 Comments
510 Views
Campanie Umanitară

Când am donat sânge nu exista iPhone

Există o campanie lansată de colega și prietena mea, Cristina (Laura) Asan, împreună cu Cristian Grătianu, pentru a promova donarea de sânge. O puteți urmări, și merită, pe www.gratianu.ro și pe www.webdesigngiurgiu.ro.

Nu o să mai spun eu de ce este important, uman și de apreciat că cineva donează sânge. Puteți intra pe site-uri și veți afla tot ce este nevoie.

Când am donat sânge nu exista iPhone Mi-am adus aminte, însă, de perioada în care am făcut armata, la Buzău, la parașutiști. În acea perioadă am donat sânge de două ori. Prima dată a fost pentru un subofițer din unitatea noastră, care suferise un accident.

Ni s-a spus de către ofițerii care au coordonat acțiunea că putem refuza sau accepta. Dar că este nevoie. Nu îl cunoscusem prea bine pe acel subofițer, nu era din compania din care făceam parte, îl știam doar de la alți camarazi. Un om blând, de omenie, așa îl caracterizau. Cine a făcut armata știe se înseamnă asta.

Așa că ne-am înscris mai mulți, chiar foarte mulți, din toată unitatea, pe listă. Ne bucura și faptul că aveam ocazia să ieșim din unitate și să mergem, cumva, la plimbare, să scăpăm de o zi de instrucție și de antrenamente. Care nu erau chiar ușoare la parașutiști, vă dați seama.

Și am mers la o clinică (policlinică) și am donat sânge. Se întâmpla în 1985, dar totul a fost ca la carte. Am fost verificați, tensiune, puls, tot ce trebuie. Au fost și unii care au fost respinși, fără vina lor, desigur. Nu corespundeau, medical vorbind. Vă dați seama că, apoi, au fost ținta ironiilor. Eram și răutăcioși la vârsta aia.

Când am donat sânge nu exista iPhone

În fine, țin minte că eram toți cu ochii pe asistenta care ne pregătea și venea cu… acul și seringa. De parcă ne ardea nouă de ace și seringi. Era tânără și foarte frumușică. Și ne mai și spunea să nu ne fie frică. Frică de ace și seringi după ce sărisem din avion cu doar câteva săptămâni în urmă? Și nu o dată. Ni s-a părut o glumă.

Și am donat, și fiecare și-a închipuit (eram vreo 30 de indivizi care mai de care mai glumeți!) că a cucerit-o pe asistentă cu replicile inteligente și amuzante (sigur mai văzuse și mai auzise zeci) și am plecat cu ofițerii noștri cu tot. Care ne-au dus la un restaurant unde am mâncat să ne refacem forțele. Pe bonurile pe care le-am primit pentru donarea de sânge.

Am povestit, apoi, mult între noi despre această experiență. Fiecare avea ceva de spus despre trăirile lui în fața asistentei. Și despre cum a fost ea atât de impresionată de curajul nostru. Pe urmă, am fost anunțați că subofițerul cel blând și de omenie a fost salvat tocmai pentru că noi am donat sânge.

Atunci am uitat de asistentă și de marele curaj în fața acelor și seringilor. Am simțit că am un motiv să mă privesc în oglindă cu bucurie. Am contribuit la salvarea vieții unui om. Puțin sau mult. Dar am făcut-o. Nu există un sentiment mai frumos decât acesta. Cred că atunci am început să înțeleg viața altfel.

Spuneam că am donat de două ori în armată. A doua oară nu a fost pentru un caz anume, dar a fost tot în mod voluntar, pentru stocurile centrului medical de tranfuzii de acolo. Am făcut-o apoi, mai târziu, la Giurgiu, după ce venisem din armată. Mi-a plăcut să mă gândesc la ce am simțit când am aflat de acel om blând și de omenie, salvat fără ca noi să conștientizăm, pe moment, că suntem părtași la salvarea lui.

Ceea ce am scris mai sus nu este o poveste. Sunt întâmplări reale. Și, dacă vreți să știți de ce merită să donezi sânge și dacă vreți să aflați cum este să te bucuri că ai ajutat un om, chiar și fără să știi cine este acela, dar l-ai ajutat în cele mai grele momente, intrați pe www.gratianu.ro și pe www.webdesigngiurgiu.ro. Campania aceasta are și premii. Unul dintre ele este un iPhone dar mai sunt și altele. Apropo, habar nu aveam în 1985 ce este iPhone. Nici nu exista.

P.S. Și vă aștept să îmi spuneți despre vreo asistentă frumoasă sau, fetelor! despre curajul de a nu leșina când vedeți sânge!